Somelier sau Sommelier – cum este corect?
Privit prin prisma adoptării de către toate țările din lume, cuvântul sommelier a fost acceptat în unanimitate cu doi “m”, reprezentând o breaslă a profesioniștilor.
Desigur că, orice profesie, poate fi transformată în meserie, lucru care se întâmplă în foarte multe domenii de activitate și care coboară, mai mult sau mai puțin, gradul de apreciere al calificării.
Având în vedere timpul enorm de lung (peste 7-8 ani de zile) în care academicienii noștri au reușit să introducă în DEX cuvântul “somelier”, cu un singur “m” , deoarece limba română nu acceptă utilizarea, bla,bla,bla, vom folosi și noi scrierea corectă (după DEX), iar dacă uneori ne vom abate de la reguli nu ne judecați. Încercăm doar să diferențiem profesionistul….de “Dorel”.
Somelier – Cine este si ce face?
Acest personaj atât de îndrăgit, stimat, apreciat… aproape la fel de mult cât este denigrat, discutat și criticat, este un profesionist plăcut și util tuturor celor care frecventează anumite localuri, evenimente, work-shop-uri, expoziții, târguri eno-gastronomice, prezentări de produse. Este cel care poate transmite modul corect de apreciere a calității unor produse pentru care a urmat o pregătire de specialitate.
Pe lângă aceasta, este cel care poate furniza informații tehnice, dar și culturale, despre proveniența anumitor produse agro-alimentare.
Somelierul este, deci, un personaj multilateral dezvoltat ca profesie, dar specializat într-o anumită ramură agro-alimentară: vinuri, bere, ape minerale, cafea, uleiuri de măsline, brânzeturi, mezeluri și salamuri, cele mai utilizate până acum, dar și ciocolată, ceai, condimente ș.a.
Diferențierea pe categorii de alimente a început acum mai bine de 30 de ani, în Italia, și s-a răspândit incredibil de repede în toată lumea, unde s-au înființat diferite asociații, federații, societăți, care transmit cultura GUSTULUI.
Așa au apărut ramificațiile profesiei de somelier, născută acum peste 700 de ani:
- Somelier (baza acestuia fiind vinul și asocierea lui cu preparatele)
- Somelier de bere
- Somelier de apă
- Somelier de brânzeturi
- Somelier de mezeluri și salamuri
- Somelier de ulei de măsline
- Somelier de oțet balsamic de Modena
- Somelier de pește, și multe alte denumiri pentru diverse specializări pe care le urmează.
În final misiunea somelierului este să transmită consumatorului final:
- cultura gustului, a savorii, a descoperirii plăcerii prin asocierea unor preparate cu vinurile, cu berea sau cu apa, dar și servirea acestora în recipientele adecvate.
- regulile corecte de comportament în locațiile pe care le frecventăm.
- utilizarea unui limbaj corespunzător, în descrierea fiecărei categorii de produse.
- modul corect de apreciere a calităților și de depistare a defectelor anumitor produse pentru care este specializat.
Cu alte cuvinte, un personaj bine pregătit, agreabil, deschis și convingător. Sau, cel puțin, acesta este modelul pentru care ne pregătim, învățăm, ne antrenăm, portretul spre care încercăm să evoluăm, zi de zi.