Concurs de vinuri autohtone

CONCURS DE VINURI AUTOHTONE, EUROPEAN SCHOOL FOR SOMMELIERS ROMÂNIA, 20-21 noiembrie IAȘI

Concursul de vinuri autohtone este organizat de către Școala Europeană de Sommelieri, filiala România, cu sprijinul FNDA și se va desfășura sub egida evenimentului We are Romania, you are welcome!, eveniment care ne-a inspirat către acest concurs al vinurilor autohtone, jurizat de către importatori străini.

Regulamentul concursului:

  1. Vinurile acceptate în concurs, vor fi cele realizate din soiuri autohtone, blend-urile dintre soiurile autohtone și blend-urile în care soiul autohton este majoritar.
  2. Concursul se va desfășura cu fișe de punctaj internaționale, utilizate la majoritatea competițiilor de acest gen, în sistem electronic, pe tabletă.
  3. Cel puțin o comisie a juriului, va fi formată din importatori de vinuri, sau reprezentanți ai acestuia.
  4. Vinurile trebuie să fie livrate până la data de 10.11.2024 la următoarea adresă: USAMV Iași – Laboratorul de Enologie. Adresa poștală exactă va fi trimisă odată cu invitația de participare, fiecărui producător.
  5. După această dată probele nu vor mai fi înscrise în concurs.
  6. Pregătirea probelor va fi asigurată de către GEORGE COMAN ȘTEFAN (vezi CV aici), doctorand la USAMV, inginer, absolvent nivelul 3 WSET.
  7. Celelalte 2 – 3 comisii vor fi formate din grupul de degustători autorizați ai USAMV și ADAR din regiune și sommelieri ESS din țară.
  8. Locul de desfășurare – Hotel UNIREA – Iași – Centrul CUZA

PROBELE

  • Vor fi trimise un număr de 6 probe pentru fiecare tip de vin în parte
  • Trei probe vor fi aduse în sala de concurs. – Două vor fi servite și una de rezervă.
  • Două probe vor rămâne în beciurile USAMV – contraprobre.
  • 2 probe vor fi folosite pentru degustările post-festival, pe care le vom susține în Iași, pentru a realiza o comparație a gradului de dezvoltare a gustului consumatorului local. Degustările vor fi susținute de către Coman George Ștefan și Marian Timofti.

Diplomele și medaliile

Diplomele și medaliile vor fi eliberate de către FNDA și vor avea sigla FNDA și sigla ESS

PREMIEREA

Premierea va avea loc în ziua de 22.11.2024 în ziua deschiderii Festivalului VIN LA CULTURĂ

Președinte FNDA
Marian Timofti